Doliu imens! Un artist cunoscut a murit in urma unui infarct

Publicat: 22 aug. 2019, 10:28 Autor: Loredana Ciao.ro
Doliu imens! Un artist cunoscut a murit in urma unui infarct

Muzicianul mexican Celso Pina, supranumit "rebelul acordeonului" pentru stilul său eclectic, care combină influenţe diverse cu genul tradiţional columbian cumbia, a decedat miercuri în urma unui infarct.

Muzicianul mexican Celso Pina a murit. El se afla în oraşul său natal, Monterrey, a anunţat casa de discuri a artistului, La Tuna Records, potrivit Reuters. Muzicianul avea 66 de ani, potrivit presei locale.

Muzicianul mexican Celso Pina a murit

Pasionat de diverse genuri, de la ska la hip-hop, Pina a colaborat cu importanţi artişti rock mexicani, printre care Cafe Tacvba, Lila Downs şi Julieta Venegas.

În 2002, albumul său solo „Barrio Bravo” a fost nominalizat la premiile Latin Grammy.

Compozitorul şi interpretul a început să cânte alături de fraţii săi în perioada copilăriei petrecute în Monterrey, oraş situat în vecinătatea graniţei de nord a Mexicului, potrivit paginii oficiale de internet a artistului.

A învăţat să cânte la acordeon pe când avea aproape 30 de ani, tot în Monterrey, unde a deprins faimosul stil columbian vallenato, elementul central al genului săltăreţ cumbia.

„Nimeni nu poate rezista stilului cumbia”, a scris Pina în ultimul său mesaj pe Twitter. Artistul avea programate concerte în Statele Unite, una dintre cele 30 de ţări în care a întreprins turnee, potrivit prezentării din profilul său de pe platforma de muzică prin streaming Spotify.

„Rebelul acordeonului ne-a părăsit. Muzica sa a unit culturile latino-americane şi i-a fascinat pe americani”, a scris pe Twitter ambasada Statelor Unite în Mexic.

Publicat: 22 aug. 2019, 10:28 Autor: Loredana Ciao.ro
Pe aceeași temă
×